Despre Duminica Floriilor si simbolistica salciei

30 mart. Despre Duminica Floriilor si simbolistica salciei

În vechime, Duminica Floriilor era ziua candidaților la botez, pentru că în această zi mergeau cu toții la episcope, spre a-i cere să fie admiși la botez, iar acesta le dădea să învețe Simbolul credinței. Totodata era si ziua gratierilor, pentru că, în cinstea ei împărații acordau grațieri. După un obicei străvechi, se aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvantate și împărțite credincioșilor, în amintirea ramurilor de finic și de maslin, cu care mulțimile l-au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim și pe care noi le purtăm, simbolic,  în mâini ca semn al biruinței împotriva morții.

Salcia are un simbolism propriu, mai ales datorită caracteristicilor specifice legate de modalitatea ei de înmulțire si anume puterea ei aproape indestructibilă de creștere și regenerare, fără niciun ajutor din partea omului.  In tradiția greaca antică, alături de plop, ea umbrește intrarea în temuta împărăție a morții, stăpânită de nemilosul Pluto și de crâncena zeiță Persefona (relatează Homer).

Alături de plop, de ulm și de tamarisc, salcia face parte din copacii sacri ai nimfelor, fiicele lumii subpământene,  prezența ei era legată de locurile unde izvorăște apa din pământ, iar acestea erau considerate, căi de acces în lumea subpământeană, a morții. Simbolismul salciei este pus astfel în legătură cu misterul „Mamei Pământ”, la rândul ei simbol al vieții noi, înfloritoare, dar și al morții, căci în „Pământ” se întorc toate lucrurile. Datorită acestei asociații, salcia era totodată și „copac sacru” al marilor „Zeițe Mame”. Zeița Hera s-a născut sub o salcie pe insula Samos.

Salcia juca un rol important în timpul sărbătorii Thesmophoria, legată de cultul lui Demeter și Core. Acest eveniment era dedicat cu exclusivitate femeilor. Cu această ocazie, femeile își făceau un „pat” din ramuri de salcie pe care stăteau aproape tot timpul sărbătorii, simbolizând   dăruirea lor spre o viață de castitate, de puritate feciorelnică. Cu toate acestea, simbolismul salciei nu se referă numai la viața de castitate, căci, s-a observat, că atunci când femeile își făceau pat de ramuri de salcie, acesta era așezat pe pământul dătător de viață, iar verdele și pământul erau simboluri sacre ale zeițelor mame, deci ale fertilității.

În tradiția Vechiului Testament salcia exprimă bucuria de a trăi.  Pentru prima data ea se  întâlnește în timpul sărbătorii corturilor, sărbătoare, care comemorează ieșirea din Egipt a evreilor sub conducerea lui Moise. Cu această ocazie, sunt aduse Domnului ofrande din roadele pământului și jertfe de animale. În practica liturgică de mai târziu, ramuri de salcie au fost purtate în procesiune  în jurul altarului jertfelor în toate cele șapte zile ale sărbătorii corturilor.

Noul simbolism dat salciei este al vieții abundente care va domni în timpul împărăției lui Mesia: „Că eu voi vărsa apă peste pământul însetat și pâraie de apă în ținut uscat. Varsa-voi Duhul Meu peste odrasla ta și binecuvântarea Mea peste mlădițele tale. Și vor odrăsli ca iarba pe malul pâraielor și ca salciile de-a lungul apelor curgătoare”(Isaia 44, 3-4).

La inceput de creștinism, simbolismul salciei este întâlnit în scrierile Pastorului Hermas care în una din viziunile sale spune : „Pastorul mi-a arătat o salcie mare care era aidoma unui acoperiș ce proteja un deal și o câmpie, iar la umbra acestei salcii au venit toți oamenii care au fost chemați în numele Domnului”. Tuturor celor veniți la umbra salciei, Arhanghelul Mihail le dă câte o ramură de salcie pe care fiecare credincios trebuia să o dea înapoi pentru a fi grefată din nou pe copac. Majoritatea ramurilor erau pe jumătate uscate, ceea ce arăta gradul de pocăință. Doar ramurile înapoiate de martiri aveau o înfățișare ciudată, care depășește natura salciei : „în cele din urmă, ei au înapoiat ramurile lor care erau verzi și acoperite cu muguri noi, iar pe muguri era ceva ce avea înfățișarea unui fruct” și asta pentru că martirii sunt de fapt cei care, învingând  puterea celui rău și a morții, au progresat dincolo de natura umană păcătoasă, aducând roade.

Punctul culminant al simbolismului creștin legat de salcie este legat de taina fecioarei Maria, taina mamei care a ales fecioria și care a conceput mai presus de fire, viața, pe Hristos cel întrupat. Albertus Magnus spunea că: „ salcia este numită salix deoarece sare, adică crește foarte repede și ni se spune că sămânța ei, dacă este băută, produce sterilitate. Acest lucru a fost împlinit în Preamărita Fecioară că ea a ales fecioria și astfel a ales viața cea fără rod, dar după cum salciei îi place să crească pe malul râurilor, tot așa și Preamărita Fecioară a înflorit lângă apele harului și ale darurilor cerești. Și, după cum salcia este un semn al castității, tot la fel și ea plină de castitatea rece, pentru sămânța ei, care este Fiul lui Dumnezeu, prin mesajul său îi face pe mulți neroditori în fructul trupului chemându-i la o viață de feciorie”.

Ca simbol al adevăratului creștin, salcia ne învață că adevărata  putere de viață este în noi înșine; că nouă ne revine să adăpăm această viață din „apa vieții” care este Hristos și Biserica Sa, și astfel să ajungem să trăim prin noi înșine, prin puterea Duhului, adevărata noastră menire, aceea de a fi fii ai vieții, ai lui Dumnezeu, ai „Celui ce Este”.

Floriile reprezinta sărbătoarea bucuriei, dar în acelși timp, marchează începutul Săptămânii Patimilor, prin înaintarea lui Christos spre jertfa sa de pe cruce, , semnificand că zilele ce vor urma până la Înviere sunt unele ale durerii. 

La intrarea în Ierusalim, mulțimea îl primește pe Mântuitorul cu ramuri de finic și de măslin, ovaționându-l: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!”. Minunea învierii lui Lazăr, care fusese săvârșită cu o zi înainte, i-a determinat pe mulți din cei care se aflau atunci în cetatea Ierusalimului să creadă în Iisus, acesta fiind si singurul moment din viaţa pământească a lui Iisus în care el a acceptat să fie aclamat ca împărat.

Ziua Floriilor este o zi bogată în evenimente: alungarea neguțătorilor din temple, multe vindecări miraculoase facute de Mantuitorul, ca mai apoi fariseii sa se hotărasca să-l prindă pe Iisus.

Iisus Hristos cunoștea cu anticipație tot ceea ce urma să vină, aceasta reprezentând apogeul misiunii sale spirituale, prin care lua asupra sa păcatele întregii lumi și deschidea o nouă cale spre mântuire pentru toți oamenii. „Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele!”. În ascultare desăvârșită față de Tatăl Ceresc, Cel care l-a trimis în lume, împlinind doar voia Sa, se îndreaptă spre patimi și răstignire, pentru noi toți, pentru a birui moartea.

Semnificatia sarbatorii Floriilor reprezinta parcursul sufletului omului ce înaintează spre mântuire, spre adevărata Imparatie a cerurilor. Pelerinajul de Florii este in fapt, o mărturisire a credinței, un semn al ascederii noastre spre sfințenie, o trăire in conexiune a tuturor celor care se alătură pentru a-l urma în spirit pe Iisus. Este un prilej de a medita asupra vieții noastre in spirit si trup deopotriva, un parcurs catre Dumnezeu Tatal spre evolutia sufletului nostru.

Sărbătoarea Floriilor marchează, de asemenea, reînvierea naturii, explozia vieții sub toate formele ei, salcia fiind și un simbol al fertilității și al fecundității.

Din seara Floriilor, la biserică încep deniile, cele mai frumoase şi emotionante slujbe cantate, ce evoca patimile lui Hristos si ne invită să-l urmăm în spirit pe drumul crucii, care pentru noi semnifica un drum al vieţii, al iertării şi al mântuirii.

SimAngel

Referinte,

www.ortodoxia.ro